Cartea despre femei Mărește

Cartea despre femei

Cartea despre femei
Osho

Peste 11000 exemplare vândute din 2002 (anul primei apariții în limba română) până în prezent.

Cum putem intra în contact cu puterea spirituală a feminităţii

"...femeia trebuie iubită, nu înţeleasă. Acesta este primul pas către înţelegere."


Mai multe detalii

Cartea despre femei
Osho

În Cartea despre femei, Osho, prin spiritul său mereu treaz, oglindește cu fidelitate Universul feminin și reușește să surprindă atât ceea ce poate înălța o femeie, cât și ceea ce o poate doborî. Toate aspectele vieții unei femei ne sunt etalate și revelate clar: conștiința de sine, interacțiunea cu propriul sex sau cu sexul opus, satisfacția sexuală, legământul căsătoriei, spiritul matern, misterul propriului trup, puterea creatoare interioară, subtila psihologie feminină, transcendența minții, starea meditativă, expansiunea prin iubire.

"Prima lecţie a iubirii constă în a nu solicita iubire, ci în a o dărui. Fiţi dumneavoastră cel care dăruieşte. De regulă, oamenii fac exact invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac numai cu speranţa că iubirea lor le va fi returnată. Ei nu dăruiesc de bunăvoie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc, dar privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi. Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii. Este suficient să turnaţi, să vă revărsaţi, iar iubirea va veni.
  
Şi chiar dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevăratul îndrăgostit ştie că a iubi înseamnă a fi fericit. Dacă iubirea vine înapoi, foarte bine; atunci fericirea va fi cu atât mai mare. Dar chiar dacă ea nu se întoarce înapoi, actul iubirii v-a făcut fericiţi, de-a dreptul extatici; atunci, de ce să mai fiţi îngrijoraţi în legătură cu întoarcerea ei?"


Fragment din Cartea despre femei

...Nu confundați niciodată iubirea cu sexul, căci nu veți face decât să vă amăgiți singur. Fiți conștient, iar atunci când veți simți că simpla prezență a celuilalt - nimic altceva, simplul fapt că celălalt există – este suficientă pentru a vă face cu adevărat fericit, că ceva înflorește undeva în interiorul ființei voastre, ca un lotus cu o mie și una de petale, atunci se poate spune că sunteți îndrăgostit, iar atunci veți putea trece peste toate dificultățile pe care le va creea realitatea. Veți putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietățile, iar iubirea voastră nu va face altceva decât să crească și să înflorească tot mai tare, căci atunci, toate acele dificultăți nu vor mai însemna altceva decât niște simple provocări. Depășindu-le, iubirea voastră va deveni astfel din ce în ce mai puternică. Iubirea este eternitatea. Dacă este prezentă, ea nu poate decât să crească. Iubirea cunoaște începutul, dar nu și sfârșitul.

Cuprins Cartea despre femei

NOTA EDITORULUI
INTRODUCERE
TEXTELE DIN SERIA DESPRE FEMEI
Capitolul 1
FEMEIA
Capitolul 2
POVESTEA LUI
Capitolul 3
ELIBERAREA FEMEII
Capitolul 4
SEXUALITATEA
Capitolul 5
CĂSNICIA
Capitolul 6
IUBIREA
Capitolul 7
RELAȚIA DE CUPLU
Capitolul 8
MATERNITATEA
Capitolul 9
DESPRE FAMILIE ȘI DESPRE CONTROLUL NAȘTERILOR
Capitolul 10
CREATIVITATEA
Capitolul 11
CORPUL
Capitolul 12
MINTEA
Capitolul 13
MEDITAȚIA

  • Autor Osho
  • Editura Mix
  • Pagini 291
  • ISBN 978-973-8564-60-2