Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii Mărește

Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii

Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii

Autor: Bronnie Ware
Editura: Adevăr Divin
Numărul de pagini: 325
I.S.B.N.: 978-606-8420-44-8



Mai multe detalii

Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii   

După mai mulţi ani de muncă neînsoţită de sentimentul împlinirii, Bronnie Ware a început să-şi caute o slujbă care să aibă o semnificaţie pentru ea. În ciuda faptului că nu avea vreo pregătire sau experienţă, a ajuns să lucreze în domeniul îngrijirii paliative.

Pe parcursul timpului pe care l-a petrecut îngrijindu-şi pacienţii aflaţi în pragul trecerii în nefiinţă, viaţa lui Bronnie a trecut printr-o transformare. Mai târziu, a scris o postare pe un blog despre regretele cel mai frecvent întâlnite, pe care le exprimaseră persoanele îngrijite de ea. Postarea, având titlul tot Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii, şi-a câştigat o asemenea notorietate, încât a fost vizualizată de peste trei milioane de cititori din întreaga lume. La rugăminţile multora, Bronnie îşi împărtăşeşte acum propria poveste.

Bronnie a trăit o viaţă plină de culoare şi diversitate. Aplicând în viaţa ei lecţiile celor care se apropiau de trecerea în nefiinţă, Bronnie a ajuns să înţeleagă că este posibil ca orice om, dacă face alegeri conştiente, să moară cu conştiinţa împlinită. În această relatare a poveştii vieţilor pacienţilor săi, scrisă cu o profundă sensibilitate, Bronnie dă glas semnificaţiilor acestor regrete. Le explică cititorilor cum pot să se îngrijească de aceste lucruri într-un mod pozitiv acum, când mai au timp la dispoziţie.

Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morţii: O viaţă transformată de trecerea în nefiinţă a celor dragi îi dă cititorului o extraordinară speranţă într-o lume mai bună. Aceste memorii nepreţuite ale lui Bronnie Ware au dat naştere unei cărţi pline de curaj, care îţi schimbă viaţa, te umple de compasiune şi te inspiră să-ţi trăieşti viaţa după placul inimii, aşa cum îţi doreşti.