luni, 25 mai 2020

Grădina mea

Grădina mea de la țară e vie.

E înconjurată de o livadă, cu meri de tot soiul, doi peri ca în povești, nuci, vișini, gutui și câțiva piersici.

Iar livada e înconjurată de zmeură, câteva tufe de coacăze roșii, albe și negre și vie cu două feluri de struguri.

Între pomi și gradină e plin de flori: trandafiri de toate culorile, brândușe mov, albe și portocalii, ghiocei bătuți, lalele, gladiole, narcise albe și galbene și flori al căror nume nici măcar nu-l știu.

Florile au fost puse în așa fel încât de când apar ghioceii și până toamna târziu, tot timpul e ceva înflorit.

Din loc în loc, maică-mea a pus plante aromatice și tot felul de ierburi: busuioc, cimbru, salvie, pelin, leuștean.

Roinița și menta cresc peste tot, unde au vrut ele.

Pentru că nu stă nimeni acolo, odată am văzut o bufniță în copac. A fost la fel de surprinsă ca mine, să mă vadă.

În iunie se coc căpșunile și nimic nu se compară cu căpșunile de grădină.

Odată mă gândeam că dacă are nevoie cineva de o dovadă că Dumnezeu există, să savureze o căpșună de grădină.

Și grădina asta a mea nu numai că e vie.

Dar dacă faci liniște în tine, poți vedea duhul grădinii.

Și nu știu dacă el e de vină pentru atâta risipă de frumusețe și rod.

Dar știu sigur un lucru: pe mine, grădina asta mă învață să dărui necondițționat. În neștire.

Pentru că ea asta face.